everything…less

Voi ce faceți când sunteți supărați? când sunteți disperați? când priviți neputincioși cum moare entuziasmul? când deveniți spectatorul propriei vieți? hm, deja lansez o întrebare unei audiențe virtuale, iar blogul ăsta nici măcar nu e public. Nu știu dacă va fi vreodată.

Eu mă autodistrug. Nu dorm, mănânc doar dacă amețesc, nici nu mai țin minte ultima dată când am râs cu poftă, fac eforturi din ce în ce mai mari să fiu prezentă și mă otrăvesc. Mă alimentez cu țigări, cafele și tone de gânduri negre.

De fapt, mă pedepsesc. Pe mine și pe ceialți. Li se cam termină răbdarea și lor. A mea e la 2%.

Se mai întâmplă. Oamenii mai au și perioade nașpa. O fi un soi de criză a vârstei mijlocii.

Uneori îmi spun că e OK. OK să nu ai job, câtă vreme nu durează prea mult. Să fii în derivă. Că e un semn din eter că trebuie să schimb ceva. Că oamenii mai au și crize, sunt doar semnale de alarmă premergătoare schimbării. Că o să trec eu și de asta și să vei ce pasăre Phoenix se naște din mine.

Dar cel mai des mă pedepsesc. Mă pedepsesc că aș fi putut sta naibii la un loc de muncă unde lucrurile nu erau în regulă, să caut ceva între timp, cum fac oamenii cu scaun la cap, nu? Azi n-ș fi fost în situația asta.

Mă pedepsesc că am decis să schimb domeniul profesional. Mă pedepsesc că aplic în draci la toate anunțurile unde există o minimă compatibilitate. Mă pedepsesc pentru afurisitul ăsta de spirit critic care nu-mi dă voie să nu remarc cât sunt de neprofesioniști unii dintre angajatorii/recrutorii cu care am interacționat. Mă pedepsesc că aspir la chestii înalte, dar aplic și pentru low quality. Mă pedepsec că am abilități prea diversificate dar prea puțină experiență pentru posturi de seniori – cine m-a pus să-mi schimb domeniul profesional?

Mă pedepsesc că resimt crunt dezamăgirea respingerii, deși înțeleg deja în cadrul interviului.

Azi am plâns. De disperare. De frustare. De neputință. De orgoliu. De ciudă. De frică. De autocompătimire. Poate din aroganță. Și un pic de invidie pentru toți cei care nu au trecut niciodată prin asta, sau au trecut dar au uitat cum e, sau au trecut, dar fără melodramă.

Îmi imaginez cum – dacă ați vedea textul ăsta – mi-ați spune că o să treaă. Să nu mă mai pedepsesc. Să am grijă de mine. Să nu mai gândesc negativ. Să-mi restabilesc echilibrul. Să nu disper. Să nu mă mai otrăvesc. Că nu mă ajută.

ȘTIUUU, fraților, știu.

De asta sunt eu jobless, hopeless, mind-less, direction-less.

Leave a comment

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: