E o zi închisă azi, rece, goală, străină
Cer acoperit, vânt tăios, aspru și păsări zburând în unghi ascuțit. Soarele nu are chef să încălzească azi. Praful intră hain în ochi, iar mașinile aleagă rapid pe străzi. Oameni zgribuliți. Un început de iarnă. Crengi cenușii. Lumină crudă. Zgomote seci și piele uscată.
Ar fi fost o idee bună să mai rămân în patul cald, dar am dormit prost și mă chinuie o durere de cap și un gust foarte amar.
Așa că am făcut cafeaua. Azi nu are gust. Apa pare călâie.
Îmi dau seama că totul e subiectiv, că un pic de căldură, de muzică soft poate, ceva energizant mi-ar putea schimba starea de spirit. de hibernare.
Dar încă nu se lasă. Copacii dezgoliți îmi dau un sentiment de absență, de gol, de pustiit. de bârlog înstrăinat. Spleen.
Ce făceam mai demult să alung starea asta? Oare chiar trebuie alungată? Unde e energia mea obișnuită? Pisica se plimbă din cameră în cameră. Plictisită.
Măcar de-ar ploua. Mi-aș explica totul prin schimbarea presiunii, aș trage puțin de mine și ar deveni o duminică aproape plăcută. M-aș umple.
Dar nu. Contemplu răceala și golul. Mă las înghițită, aproape dispar în gol. Oare reușesc să-l umplu?
Nu știu, așa că umplu timpul. Fumez o țigară. Refuz să vorbesc, să dau explicații. Și bebelușii sunt indispuși uneori, nu-i așa?
Azi mă mulțumesc să rămân umbra mea.
