despre limitele libertății

E fascinant să observi diferențele dintre indivizi, oameni și animale. Chiar dacă nu te poți abține să compari.

La urma urmelor, nu suntem suma experiențelor, paradigmelor învățate, un cumul de modele și de probabilități de acțiune? mai mult sau mai puțin predictibile? supuși cu toții schimbării?

Să luăm libertatea, de pildă. Cum putem defini limpede dacă nu prin contrast cu tot ce nu e libertate? Ar fi pură abstracțiune fără tot ce presupune absența acesteia.

Un individ aflat totalmente arbitrar într-un spațiu izolat de semeni sau alte ființe cu care să interacționeze, pe o insulă să zicem, sau în junglă, poate fi considerat liber pentru că poate acționa fără constrângeri, dar la ce-i servește libertatea în absența constrângerilor, limitărilor? pur teoretic, cu ce îl ajută că e liber, dacă acțiunile lui nu au consecințe asupra celorlalte ființe? e liber, dar știe că e liber?

Deci libertatea e o conștientizare, o acceptare conștientă a posibilității de a acționa în limitele sau în pofida condiționărilor ce vin din exterior. În aceste condiții, pot face asta, sau cealaltă. E o componentă a învățării. Învățăm limitele, ca apoi să aflăm ce putem face în interior.

Iau individul, plasez limitele în jurul lui, da, știu, în interiorul unui cerc, iar el va descoperi ce acțiuni poate face. Cu cât limitele sunt mai numeroase sau mai adânci, cu atât cercul se micșorează, limitând și posibilitățile lui de mișcare. Pe de altă parte, cu cât limitele sunt mai permisive sau mai superficiale, cu atât posibilitățile devin mai promițătoare. Dacă aceste limite sunt cunoscute. Dacă nu, se va lovi cu capul de pragul de sus, până când durerea îl va determina în cele din urmă să învețe.

Deci libertatea este o alegere, o opțiune.

Exemplu: conform noului cod penal, adulterul nu este pedepsit prin lege. În acest caz, de ce amanții nu se afișează în spațiul public cu nonșalanță? Teoretic, sunt liberi să o facă atâta vreme cât legea nu-i pedepsește, dar aleg să nu a facă, din teamă, respect sau alte motive. Condiționările nu mai sunt legale, doar morale sau sociale.

Depinde de perspectivă. De focus. Dacă ne concentrăm prea mult pe limite, riscăm să credem că libertatea nu există. Și poate așa e. Dar cu ce ne ajută? Cum ne mai dezvoltăm?

Dacă însă ne concentrăm pe posibilitățile aflate la îndemână (și cel mai adesea nu sunt chiar la îndemână, avem de muncă să le descoperim), putem defini și libertatea.

Ține de creativitate. În ciuda limitelor exterioare, descopăr cât mai multe posibilități. Pe care îndrăznesc că le explorez. Nu e constructiv să mă concentrez pe limite, e mai fain să descopăr cât de mult pot face dacă analizez posibilitățile rămase.

Dar ce ne facem când limitările astea sunt mai puțin de ordin legal, social, religios, financiar sau etic, și de fapt sunt auto-impuse? create de noi?

Nu cumva abia acum suntem canarul care stă în colivie, deși ușa este larg deschisă? Doar că nu vedem?

Întrebarea e, suntem în colivie pentru că alegem, pentru că nu putem vedea ușa deschisă, sau pentru că nu știm că există lumea de afară?

Leave a comment

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: