estetica unei zile mohorâte

Mi-aș fi dorit să fie o zi mai luminoasă, dar îmi place și ploaia asta care spală praful de pe străzi și hrănește toporașii.

În casă răsună un jazz soft și am adus un pic de căldură. În curând va mirosi a ceva dulce la cuptor, a nucșoară și aluat. Am descoperit plăcerea frământării, senzația aceea de încântare când modelez coca elastică și bine crescută. Și o fac cu mare plăcere, chiar dacă simt efortul. Din plin.

Am în dreapta mea un aranjament floral delicat și totuși arogant, ca o femeie care și strigă frumusețea.  Și mă gândesc că nu mi-am dezvoltat deloc inteligența tactilă, curiozitatea și curajul de a modela lucruri, de a lăsa fantezia să creeze. Am constatat cândva, demult, că nu am talent și m-am oprit.

Mi se spune că sunt spartană, pentru că sunt minimalistă și mi -e sete de spațiu și de curat. În apartamentul meu nu găseai tablouri și mă mândream cu asta, până când mi le-au făcut cadou, obligându-mă astfel să le accept. La fel și cu obiectele decorative, nu am cumpărat decât două sfeșnice  modeste din ceramică neagră. Mă feresc de interioare decorate bogat, uneori le admir, dar mie nu mi se potrivesc. Prea multe detalii mă obosesc, și poate de aceea atenția la detalii tinde spre zero, în cazul meu. Aglomerația omoară individul, singularitatea, strică echilibrul și așa fragil, ucide frumusețea sau farmecul. Admir fantezia, dar eu am nevoie de un pic de curățenie.

Și cred că dacă permiți individualizarea unui obiect începi să înțelegi și filosofia asta. A integrării. A mediului care adoptă și a energiei dăruite de obiectul adoptat. Ai senzația că aparține locului și, atunci când dispare, îi resimți absența. prospețimea unei flori înfrumusețează o cameră altminteri austeră, prin aportul de natural. Te face să te minunezi de migala naturii, care a modelat dantela delicată a petalei, culoarea discretă sau intensă, textura frunzelor, lumina pe care o răspândește, poate chiar parfumul. E răspunsul cel mai simplu la nevoia de frumos, pe care cu toții o avem, doar că ne resemnăm să trăim într-o lume urâțită de grabă și de nervi.

Sau poate, cine știe, frumosul natural e atât de aproape de noi, încât nu-i mai vedem valoarea și forțăm lucrurile încercând să-l creem?

Join the Conversation

2 Comments

Leave a comment

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: