într-o lume de plastic

Eu, dacă aș fi singură acasă, n-aș deschide televizorul cu lunile. L-aș șterge de praf, daaah, dar altfel aș uita de el. Poate de asta sunt șocată de numele emisiunilor și de calitatea lor: tot felul de vedete apărute peste noapte de care n-am auzit în viața mea și tot soiul de reality show-uri idioate. Știri prezentate oricum, numai imparțial nu.

Lucrul care mă frapează cel mai mult sunt reclamele. Sigur că fără ele nu supraviețuiesc televiziunile, dar agențiile astea de publicitate care le creează ar putea fi mai creative, ce naiba!

Ori sunt eu absurd de critică, de austeră, ori viața asta pufoasă din reclame e dezgustător de artificială și ne insultă inteligența. O lume de plastic, plină de oameni fericiți prin magazine, de copii cu chipuri înghețate de un zîmbet tîmp întins pe toată fața cu farfurii întinse spre o mamă ce le dă mâncare gătită cu Vegeta. Grozav.

Și eu, ca tot omul, merg la cumpărături: mîncare, produse de curățenie, haine, că fecioru-meu mic crește cu viteză amețitoare, dar nu-mi face deloc plăcere. Și nu văd niciun motiv de zîmbit nici pe fețele celorlalți. Dimpotrivă, cupluri care se iu la harță la raft, bărbați exasperați de timpul petrecut sau de mofturile partenerelor, copii plictisiți, nervi și încordare.

De regulă știu ce vreau, mă duc direct la raft, aleg ceva rapid, dacă au self service nici nu mă așez la rînd la casă și gata, am și plecat. Mai mult, comodă cum sunt, dacă pot comanda produsele și să-mi vină la ușă, perfect!

Sunt și excepții: în librării, printre cărți. Acolo chiar mă simt bine, mă relaxez, mă plimb printre rafturi, aleg cărțile în tihnă, le răsfoiesc paginile, le miros cu nesaț, mă așez pe fotoliile alea comode, mă las învăluită de muzică, compar edițiile, încep să citesc, o da, în astfel de momente (muuuult prea rare, dacă mă întrebați) chiar zîmbesc!

Dar… există o chestie tristă care se numește buget și care mă trezește la realitate, nu-mi permit să-mi iau decât două-trei, ce să-i faci, trebuie să mă hotărăsc, lasă, data viitoare, și-mi revine buna dispoziție, caut librarul, schimbăm niște păreri despre carte sau autor și plec, fericită.

Dacă în drum spre casă văd și vreo băbuță la colțul străzii care vinde flori, un alt motiv de bucurie, îî surîd și ei, și florilor.

Viața nu e de plastic ca la televizor și nu ține nimeni cutia de detergent sub scaunul de la cinema. Iar reclame despre bătrînele necăjite vînzînd flori la colț de stradă nu cred că se încumetă vreo cineva să facă.

Leave a comment

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: