despre ploaie

Când pleci de acasă la aceeași oră și ai același traseu de ceva timp, te întâlnești invariabil cu aceiași oameni. E o rutină relativ fixă, poate diferă mici detalii, dar e și un soi de complicitate în zâmbetul celor întâlniți, de acum aproape că ne salutăm deși nu am interacționat niciodată. O mamă mereu grăbită […]

este liberul arbitru o iluzie?

OK, încă n-am găsit un răspuns pe care să-l accept în întregime legat de liberul arbitru, încă am dubii. În teorie, liberul arbitru implică existența libertății alegerii acțiunii nu doar ca stare mentală, ci și care se materializează în acțiune. Fără constrângeri. Pare simplu, tot în teorie. Doar că pentru mine nu e deloc ușor. […]

everything…less

Voi ce faceți când sunteți supărați? când sunteți disperați? când priviți neputincioși cum moare entuziasmul? când deveniți spectatorul propriei vieți? hm, deja lansez o întrebare unei audiențe virtuale, iar blogul ăsta nici măcar nu e public. Nu știu dacă va fi vreodată. Eu mă autodistrug. Nu dorm, mănânc doar dacă amețesc, nici nu mai țin […]

despre feminitate

Mult timp mi-am dorit să fiu băiat. Credeam că așa m-aș fi bucurat de mai multă libertate. De altfel, în vacanțe îmi petreceam timpul mai mult cu băieți, fete de vârsta mea nu prea erau prin vecini. Din cauza unei accidentări la mâna stângă, mama nu și-a putut folosi bine degetele. Așa că n-a putut […]

deliciile solitudinii

Ok, recunosc, și eu sunt produsul educației, mediului și poate al alegerilor din trecut. Și eu a trebuit să iau decizii de care mă temeam. De lucruri care pentru alții sau altele sunt uzuale. Pe care o femeie le poate face singură fără să stârnească valuri: să petreacă vreo două ore pe o bancă în […]

de ce iubesc noaptea

Sunt o ființă matinală. În copilărie săream pur și simplu din pat, spre disperarea alor mei. Eram plină de energie, proaspătă și ușor ușor m-am obișnuit. Și acum ador să mă strecor din pat dimineața devreme, mirosul revigorant al cafelei, savoarea aerului rece din balcon. Simt din plin bucuria trupului care iese din amorțeală, sunetele […]

plăceri nevinovate

Tăcerile mele sunt plăceri nevinovate. Neobservate. Ca azi-noapte, singură în balcon, cu broaștele, zgomotul înfundat al traficului, vîntul, praful și luna oranj, enormă și vie pe cer, înghițind un nor mare și negru. Ca pe plajă, pe cerșaf, cu ochii pierduți în mare și lăsînd muzica să vină la mine și soarele fiebinte să-mi prăjească […]