altfel de prietenii (partea a doua)

La scurt timp după moartea bietului Pondo, aflasem că o asociație ce se ocupă de protecția animalelor venea în weekenduri în Parcul Vînătorilor, deci puteam adopta. Așa că ne-am întors acasă cu un ghemotoc alb cu pete roșcate, lipicios și torcăreț nevoie mare. Fecioru-meu mic avea doi ani pe atunci, tot ce putea scorni el […]

altfel de prietenii (partea întîi)

Încă din fragedă copilărie mi-a plăcut să-mi petrec timpul printre animale. Am învățat să alerg împreună cu un câine roșcat și jucăuș, pe care îl cam foloseam ca pernă și care l-am botezat Calul, cutreierînd prin rîpa din spatele curții unchiului meu de la țară. Cînd vedea că mă dezmeticesc dimineața, bunica îmi aducea pisica […]